În perioada mai -
decembrie 2012 au văzut lumina tiparului şase numere din Revista "Tineri
jurnalişti, fără frontiere", editată de Asociaţia "Floare
albastră", în spaţiul proiectului cu acelaşi nume – ce a fost finanţat de
Primăria Botoşani şi cofinanţat de asociaţia botoşăneană.
Proiectul a fost iniţiat
de Asociaţia "Floare albastră" (preşedinte Carmen Moraru), în
parteneriat cu Asociaţia Internaţională a Business-ului Mic şi Mijlociu
„Small Euro Business” (preşedinte Andrei Balînschi).
În revistă au fost
publicate creaţii semnate de 15 adolescenţi din Botoşani şi din Bălţi, editorii
coordonatori ai publicaţiei fiind Carmen Moraru (Botoşani - România) şi Maria
Popa (Bălţi – Republica Moldova). În revista ce va exista pe mai departe pe
Internet, (pe acest blog, ce perpetuează titlul şi tematica revistei) se
regăsesc în melanj cu creaţiile tinerilor interviuri scrise de editori - la
întrebări neconvenţionale răspunzând botoşănenii Elena Agachi, Dumitru Ivan, Adriana
Jurma, Gheorghe Ciobanu, Simion Munteanu, Andrei Balînschi – profesor la
Universitatea „Alecu Russo” Bălţi, precum şi alte personalităţi din Republica
Moldova.
Revista a beneficiat de o
lansare la Botoşani pe 1 iulie, în simultan cu spectacolul susţinut tot într-un proiect transfrontalier („Virtuozi
nevăzători, reuniţi în lumea folclorului autentic), în care au evoluat pe
Pietonalul Unirii artişti nevăzători din Botoşani şi din Bălţi.
La Bălţi, au fost două lansări, la Biblioteca „Eugen Coşeriu” şi la Universitatea „Alecu Russo” Bălţi. Publicaţia a beneficiat de numeroase referinţe ce se regăsesc în link-urile de mai jos, ea fiind postată în format PDF şi pe site-ul Bibliotecii Universităţii „Alecu Russo” Bălţi:
La Bălţi, au fost două lansări, la Biblioteca „Eugen Coşeriu” şi la Universitatea „Alecu Russo” Bălţi. Publicaţia a beneficiat de numeroase referinţe ce se regăsesc în link-urile de mai jos, ea fiind postată în format PDF şi pe site-ul Bibliotecii Universităţii „Alecu Russo” Bălţi:
Pe 15 decembrie 2012 a
prins viaţă evenimentul de final al proiectului, găzduit de Clubul Filialei
Nevăzătorilor Botoşani. La el au participat o parte dintre tinerii care scriu
din luna mai în revista "Tineri jurnalişti fără frontiere" (care au
reuşit să înfrunte vremea rea!), precum şi câţiva dintre botoşănenii ce au fost
intervievaţi în ultimele luni. Invitaţii au primit reviste, un calendar cu
imagini din Botoşani, cărţi despre jurnalism, totul terminându-se cu o felie de
tort şi o cupă de şampanie.
Într-o
atmosferă destinsă, s-a discutat despre jurnalism şi lumea blogurilor, o temă
viu disputată fiind cea a voluntariatului.
Carmen MORARU