* Declaraţia îi aparţine lui Gheorghe Ciobanu, botoşănean
care are realizări de reală diversitate în portofoliul personal *
- Bună ziua,
domnule Ciobanu. Ne cunoaştem, aş zice de-o veşnicie, din vremea când eraţi
lider local al unui partid... Apoi v-am întâlnit ocupând o funcţie la vârf în
administraţia judeţului, iar mai spre zilele noastre consiliind oameni din
cultura locului. Notabilă şi de reţinut este şi implicarea, pe termen lung, în
proiectele transfrontaliere. Ce v-a rămas, cu adevărat, la suflet, din toate
acestea? Aţi putea alcătui un soi de clasament?
- Este extrem de greu să vorbesc despre propria persoană, pentru că a te
prezenta
„pe tavă” unui public eterogen - scindat între
opţiuni politice, fără ideologii, fără mamă, fără tată - reprezintă un risc
asumat.
Nu pot să vă refuz, aşa că voi încerca să
mărturisesc ceea ce este cu adevărat esenţial. Da, am fost unul din întemeietorii
Partidului Socialist al Muncii la Botoşani. În anul 1996, în „cartel electoral”
cu PDSR, am fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean
Botoşani. În anul 2000 am demisionat din partid şi, cu timpul, am constatat că
locul meu nu poate fi în politica actuală. Din mai multe motive, dintre care
cel mai important a fost lipsa de moralitate a multor oameni politici
(promisiuni deşarte făcute în campaniile electorale, durata de o noapte sau un
trimestru a unor înţelegeri şi proiecte politice, încălcarea cu seninătate a
unor legi aprobate chiar de către ei, aleşii noştri parlamentari şi câte
altele).
Unele satisfacţii sunt legate de locurile de
muncă în care mi-am profesat meseria de bază, aceea de economist: la „Electrocontact”,
inspector de concurenţă la Oficiul Concurenţei şi de
auditor public la
Consiliul Judeţean Botoşani. Am fost şi
sunt un consumator de cultură. Prezenţa mea la teatru, la concertele
filarmonicii botoşănene, la concertele de muzică populară şi la marile
manifestări artistice organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale cred că nu mai trebuie probată, dovedită.
Cursurile de perfecţionare parcurse de mine la Baia
Mare, Focşani, Bucureşti şi în alte centre din ţară, precum şi modulul de 10
zile de la Haga din anul 1998 îmi conferă dreptul de a afirma că „desluşesc” cu oarece
pricepere managementul ca teorie şi practică, în special managementul cultural.
Iată de ce, în regim de voluntariat, îmi ofer
cunoştinţele acumulate în timp tuturor celor care mi le solicită. Dar cele
mai mari satisfacţii le-am „trăit” în ultimii 15 ani învăţând, la început,
tehnica scrierii proiectelor cu finanţare europeană, după care am încercat şi
am reuşit, cred eu, să aplic numeroase dintre ele. Primul proiect reuşit datează din anul 1998, având ca
parteneri Consiliul raional Făleşti din Republica Moldova şi Primăria oraşului
Sotenas din Suedia, iar ultimul l-am finalizat la 23 martie 2012. Împreună cu prietenul meu Constantin Agapi am
scris, de-a lungul acestor 15 ani, peste 30
de proiecte şi am câştigat 21. Majoritatea au avut parteneri din diverse
raioane ale Moldovei, de la Briceni (din nordul acestei mici republici), până
la Căuşeni, aproape de Odessa.
Am cunoscut foarte mulţi oameni şi pot să spun
că, pe stradă, atunci când mă aflu în oraşele situate de-a lungul Prutului,
sunt salutat în mod frecvent. Mă mândresc cu faptul că sunt considerat un
prieten al moldovenilor. Deşi am derulat proiecte şi în Regiunea Cernăuţi, în
special cu Raionul Herţa (cu populaţie de etnie română în procent de 98%), cred ca noi toţi suntem şi rămânem datori pe
viaţă. De ce? Pentru că am făcut foarte puţin pentru ei. Regimul juridico-politic
din Ucraina, deşi conţine reglementări pentru naţionalităţile conlocuitoare,
practica autorităţilor nu este prea darnică cu românii. Iar România stă „cu
spatele la ei”, aşa cum afirma un intelectual la o întâlnire ce a avut loc la Societatea Culturală „Mihai Eminescu” din Cernăuţi.
Din ce am spus până acum rezultă şi clasamentul:
pe primul loc implicarea în proiectele cu finanţare europeana şi pe cel secund
- profesia de bază.
- Dintotdeauna,
sau poate mai abitir în ultimii 22 de ani, e mare vânzoleală în zona politicii.
V-aţi mai întoarce?
- Greu de spus. Principiile mele de viaţă, de
gândire şi acţiune nu se potrivesc deloc cu
năravurile sau moravurile politicii actuale din România. Totuşi, unor
politicieni locali care se bucură de aprecierea mea aş putea să le ofer
sugestii şi chiar să contribui la fundamentarea unor proiecte importante.
-
Revenind la proiecte, vorbiţi-mi despre "lucrurile care rămân",
fiindcă e ceva ce m-a preocupat de când lumea. Ce a rămas, bun, în urma
proiectelor pe care le-aţi scris şi care s-au materializat? Mă gândesc, poate,
la schimbări de atitudine, de mentalitate... Spuneţi dumneavoastră...
- Obiectivul general al programelor de cooperare şi bună vecinătate România –
Ucraina - Moldova, declarat de Uniunea
Europeană, se referă la înlăturarea disparităţilor existente între regiunile de
graniţă şi apropierea dezvoltării economice şi sociale a zonelor
transfrontaliere prin dezvoltarea legăturilor între comunităţi/organizaţii
/instituţii, creând posibilitatea ca actorii locali să participe la activităţi comune,
astfel ca noua frontieră externă a Uniunii Europene să nu fie percepută ca o
barieră în calea legăturilor existente şi a cooperării la nivel local.
În ultimii ani am constatat ca mai exista si
un alt scop, nespecificat. Din punctul meu de vedere, programele
transfrontaliere reprezintă „o şcoală” pentru tinerele democraţii din Estul
Europei. Aplicând un proiect timp de 12-24 de luni, toate persoanele implicate se obişnuiesc cu o
anumită rigoare în respectarea cerinţelor şi restricţiilor impuse de
finanţator. Lucrul în comun, luarea unor decizii prin consens de către toţi
partenerii, admiterea unui sistem de
monitorizare si evidenţiere a cheltuielilor diferit de practica curentă sunt
doar câteva din elementele care, în timp, modifică gândirea şi atitudinea
tuturor aplicanţilor. Prin sistemul de publicitate extrem de elaborat şi
precis, comunităţile locale sunt informate cu privire la obiectivele, scopurile
şi rezultatele proiectelor.
În general, efectele proiectelor
transfrontaliere „se văd” în timp, pe mai multe planuri: economic, social,
cultural-educativ şi administrativ. În plus, se creează punţi de legătură între
oameni cu aceleaşi preocupări. Aş îndrăzni să afirm că şi în plan politic ceva
s-a schimbat în Republica Moldova. Spre exemplu, cu ani în urmă, în raioanele
situate de-a lungul Prutului – în urma alegerilor locale - dominau comuniştii.
Astăzi ponderea s-a schimbat în favoarea forţelor democratice, cu excepţia
raionului Edineţ.
- E greu
să te formezi ca specialist în întocmirea de proiecte europene? Sincer, mi se
pare că avem de-a face cu un domeniu cu inflaţie de birocraţie, multă ariditate
şi cu o tentă consistentă de aleatoriu... Dacă aţi fi în postura de a
"face cărţile" în domeniu, ce aţi schimba?
- Aş spune că avem nevoie de multă voinţă,
perseverenţă şi înţelegere a resorturilor interne ale fiecărui program finanţat
de Uniunea Europeană. Sincer, am constatat că multe persoane de la noi şi de
aiurea vorbesc mult despre proiecte în general şi în mică măsură despre tehnica
scrierii proiectelor din două motive: unii nu ştiu să scrie un proiect iar
alţii, mai puţini la număr, păstrează „secretul” cu scopul de a îngrădi
concurenţa, evident în avantajul material al celor care ştiu. Eu nu fac parte
dintre cei care păstrează cunoştinţele doar pentru uzul personal, dovada fiind
faptul că în anul 2011 am organizat şase seminarii în tot atâtea locaţii din
Republica Moldova şi un seminar la Herţa (Ucraina), pentru a pregăti cel puţin
câte un funcţionar public de la administraţiile publice participante pentru
accesarea de fonduri europene.
Ariditatea textelor din „Ghidul aplicantului”
provine, în parte, de la Comisia Europeană si in parte
de la
Autoritatea de management care este
obligată să găsească un numitor comun cu partenerii din Ucraina şi Moldova.
Dacă aş fi în postura de a „face cărţile” aş reglementa mult mai bine două
aspecte importante. În primul rând, aş restrânge domeniile cărora li se
adresează programul în funcţie de volumul fondurilor alocate; spre exemplu, la Apelul de proiecte din anul 2011 a fost alocată suma
totală de 38 milioane euro pentru trei priorităţi care înglobează incubatoare de afaceri
transfrontaliere, alimentări cu apă, canalizări, drumuri de interes comun
înspre şi dinspre punctele de trecere a frontierelor, dezvoltarea agriculturii,
probleme de mediu, turism, educaţie şi cultură, situaţii de urgenţă etc. Au
fost depuse peste 1.200 de proiecte,din care 600 proiecte mari, cu valori între
1.000.000 – 2.500.000 euro şi 620 proiecte „People to People”, cu valori de
până la 150.000 Euro. În această situaţie au fost acceptate la finanţare doar
3-4% din numărul total al proiectelor depuse, aspect ce ar putea plasa acest program, pentru următorii ani, în
derizoriu.
În al doilea rând, aş reglementa foarte clar
sistemul de decontare a cheltuielilor. Practica introdusă în acest an de a
utiliza un curs mediu de schimb între moneda naţionala şi Euro creează diferenţe mari şi uneori se produce
depăşirea artificială a alocaţiilor pe capitole şi linii bugetare în defavoarea
aplicanţilor. Spre exemplu, am încheiat un contract de furnizare de bunuri în
luna ianuarie 2012 şi am achitat contravaloarea acestuia în luna martie. În
contract nu poţi înscrie cursul mediu pe anul 2012 pentru că, pur şi simplu, nu
poate fi calculat. Dacă proiectul se încheie la 31 decembrie, controlorii de
prim nivel de la serviciile teritoriale ale Ministerului Dezvoltării Regionale
aplică un curs mediu pentru perioada ianuarie – decembrie şi de aici apar
diferenţe, unele destul de mari pe care trebuie să le suporte beneficiarul
proiectului. Practic, acest sistem distorsionează realitatea.
- În
spatele manierelor elegante, am sentimentul că se ascunde un perpetuu luptător.
Nu vă văd plimbând nepoţi în parc, ci mereu în avangardă. Fie ea culturală,
administrativă, socială... Simţiţi că vin din urmă oameni de aceeaşi factură?
Mai există interes pentru un "mai bine" general, sau doar un
mercantilism meschin şi de moment?...
- Mercantilismul se vede de la o poştă şi, din
păcate, a intrat în sângele multor persoane din societatea noastră fără sare şi
piper. Eu am întâlnit şi oameni „curaţi” la suflet şi în gândire, unii chiar
foarte tineri, care doresc să „pună umărul” pentru că roata să se învârtă
pentru un „mai bine” la nivelul comunităţilor. Chiar dacă astăzi este vremea
unor indivizi rapace, fără scrupule în a obţine „halca” cea mai mare, sunt
convins că situaţia se va schimba în România. Aveţi dreptate, vin din urmă
personaje dispuse să lupte atât pentru ei, dar mai ales pentru societate. Dacă
voi fi sănătos, mă voi afla de fiecare dată în această arie de acţiune.
- De
multe ori, mulţi dintre noi ne pierdem încrederea în zile mai bune, iar cu
"luminiţa de la capătul tunelului" ne-am lămurit de mult. Ce ar fi de
făcut pentru a ne păstra echilibrul ca indivizi, ca societate?
- Eu cred că societatea noastră este bolnavă
şi trebuie să suporte operaţii dureroase pentru a se vindeca. Constatăm că
totul este interpretabil în România (Constituţia, legislaţia în general,
normele de drept), totul este efemer (de
azi pe mâine), totul poate fi vândut şi cumpărat în detrimentul statului român.
Aceste racile ale societăţii româneşti se resimt în comportamentul cetăţenilor
ei. Foarte mulţi nu mai vor să audă de corectitudine, civism, solidaritate cu
cei nevoiaşi. În acest sens, sistemul educativ din România este corigent 100%.
- Ce
apreciaţi la tânăra generaţie şi ce credeţi că ar fi de corectat?
- Cunosc mulţi tineri şi am făcut echipă cu
unii dintre ei. Am fost impresionat de forţa opiniilor lor, de dorinţa de
afirmare pe plan social. Din păcate, am cunoscut şi tineri absolvenţi ai unor
facultăţi de stat sau particulare care au trecut precum „gâsca prin apă”. Au
carenţe mari la capitolul lectură de specialitate, unii nu–şi cunosc bine
meseria aleasă şi nici nu fac eforturi de a se perfecţiona. La capitolul
comportament, uneori rămân blocat pe stradă
auzind ce iese din gura multor tineri, băieţi şi fete.
- Fac o
paranteză din zona Science fiction şi vă propun să vă imaginaţi că luaţi, din
nou, viaţa de la capăt. Aţi face aceleaşi lucruri sau au rămas domenii care să
vă fie dragi şi pentru care nu v-aţi găsit răgazul necesar în anii de până
acum?...
- Dacă aş lua viaţa de la capăt nu aş schimba
nimic. În general, m-a caracterizat perseverenţa în atingerea scopurilor pe care mi le-am
propus. Şi nu regret nimic.
Dacă sunt domenii pentru care nu am găsit
răgazul să mă ocup de ele? Da, mi-aş fi dorit să stăpânesc foarte bine limba engleză. Deşi pot
să traduc binişor cu dicţionarul, ideal ar fi ca toate proiectele să le scriu
direct în engleză, dar încă nu pot să fac acest lucru. Sunt obişnuit să învăţ
în fiecare zi câte ceva, chiar dacă am împlinit recent 68 de ani aşa că,
probabil, nu-mi va fi greu să realizez şi acest proiect de viitor.
- Vă
mulţumesc.
Interviu realizat de Carmen Moraru
