Foto: www.procinema.ro. Good movie... |
De exemplu, mă întreb ce
structură trebuie să ai ca să faci acte de caritate, acţiuni umanitare, cum
vreţi să le spuneţi. Nu mă gândesc la cele din zona politică (am regizat şi eu
destule, cu jurnaliştii după mine) şi umanitarismul de paradă ce se mai
practică pe alocuri nu cred că are vreo valoare. Mă gândesc la gesturile
simple, făcute mai ales în prag de Sărbători, când sărăcia din bucătărie îi
deprimă, pe destui, de le vine să-şi ia câmpii…
Nu sunt un om bogat, n-am
fost vreodată şi nici măcar nu-mi doresc să ajung. Cu toate astea, încerc să
fac, atât cât pot, pentru semenii mei care o duc mai prost ca mine. Fie eu
personal, fie ca „vârf de lance” al unei acţiuni în care să implic mai multă
lume. Câteodată reuşesc, de mai multe ori nu. Se întâmplă să mă trezesc cu replici de genul „Da’ de când e „X” caz social? În contextul în care „X” are o
armată de copii şi venituri ca vai de lume. Dar nu e caz social şi nu merită
ajutat…
Mă gândesc că există
semeni care nu au dus-o niciodată, de-a lungul existenţei, rău. Eu am avut
perioade nefericite şi ştiu să le apreciez pe cele în care sunt pe linia de
echilibru. Dar mulţi se complac în propriul egoism, nu privesc în stânga, nici
în dreapta, pe scurt, nu le pasă!
Şi-atunci, nu mai suntem
nici măcar cyborgi, ca-n filmele SF, ci devenim roboţi în toată legea. Lipsiţi,
printre altele, de zâmbetul senin de pe faţa celui căruia i-ai făcut un bine,
atât cât ţi-a stat în puteri!
Carmen Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu