Preselecţie. O uşă mare brodată de
emoţiile a câtorva zeci de tineri, câteva scaune aliniate de-o parte şi de alta
şi unghii roase în aşteptare. În sală: un scaun, două ferestre deschise, poezii
notate în palmă, priviri aţintite. Vocea interioară mă îndrumă buimac mai
aproape de membrii trupei şi mă loveşte c-un ghiont să deschid gura. Uiţi tot:
parantezele dintre versuri gândite acasă, semnele de punctuaţie şi îndrumările
primite. Lăuntricul începe asemenea unui ceas elveţian să prindă viaţă.
Ore încărcate de tensiune trec
până la afişarea rezultatului ş-altele petrecute după. Sprâncene încruntate,
buze muşcate, clipe pline de speranţă, cafele pierdute, mucuri de ţigară,
îmbrăţişări şi multe alte elemente decorează atmosfera “Drama Club”.
Ambianţa îmbrăţişează fiecare
novice încă de la primele beri băute. De la strângeri de mână şi până la un
clinchet de pahar sunt doar câteva momente, de obicei pierdute printre liniile
de dialog. Filme, piese de teatru, scurtmetraje, cărţi... niciuna nu e ocolită
de conversaţie, de fapt chiar merg mână în mână cu acest anturaj. De oriunde
poţi auzi câte o umbră a zâmbetelor provocate de glume, aici căscatul e de mult
în starea de somnolenţă.
Apoi o altă sală: doi pereţi
împovăraţi de oglinzi, scaune de jur împrejur şi o masă unde odihnesc foi de
scenariu. Se aud paşi ce aşteaptă să încarce scena şi momente de repetiţie ce
bat la uşă.
Distribuţia. Să-i fi văzut cât de
larg zâmbesc la repartizarea rolurilor. Să-i fi auzit cât de mult pălăvrăgesc
pe baza fiecărui personaj, gest sau sentiment. Scrâşnesc din dinţi şi strâng
din pumni ca munca să ajungă la un rezultat plăcut. Se mai bombăne pe la
colţuri, dar ineditul lasă guri căscate.
Luni, două-trei la număr, urcă pe
scenă tineri ambiţioşi. Mai sunt 15 minute până la “au-au-au” (un strigăt de
încredere) ce încercăm să le pierdem pe intrarea în rol, pe timpane zguduite de
melodiile preferate, pe un text şi pe un “baftă” şoptit la ureche.
“- Intră publicul, intră publicul! “şi toţi
înlemnesc de emoţii. Se ascund în personaj în spatele cortinei aşteptând să
verse tracul pe gong. Se aude un “trag cortina?” şi imediat se ivesc ochii
publicului. E totul pus la punct, agitaţia încă se mai menţine în culise, dar
încrederea în sine e stăpână pe fiecare dintre noi. Cel mai sincer trofeu
rămâne ropotul de aplauze. Urmează o seară de care să ne bucurăm, să profităm
şi să mai chicotim la ce greşeli am mascat pe scenă.
Fugim la munte să-l încărcăm cu
stări de bine, nopţi albe şi căldură. Muzica, focul de tabără, vinul fiert,
drumeţiile, “încă o fotografie” contribuie la predarea “spiritului Drama”, ce
fuge de la o generaţie la alta.
Anii trec, iar timpul se pare că
nu bagă de seamă prietenia căruia teatrul îi ţine isonul. Creştem frumos.
Sebastian CIOBANU - Drama Club Botoşani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu